Description
Încercăm ca în cadrul organizaţiei noastre profesionale, Asociaţia Română de Gemoterapie şi Homeopatie, prin publicaţia Acta gemmotherapeutica, pe care am lansat-o în urmă cu 2 ani, să facem ca experienţa pe care o dobândim zi de zi, în practica noastră curentă, să nu se piardă.
Ne bucurăm de colaborarea cu nume mari ale gemoterapiei şi medicinii, precum prof. Fernando Piterà, cercetător neobosit în lumea plantelor, dr. Didi Surcel, cercetător imunologie şi citologie, care transpune ultimele noutăţi din cercetarea universului microcosmic în domeniul gemoterapiei, pentru explicarea mecanismelor de la nivel celular şi molecular. De asemenea, avem colaboratori permanenţi dintre lectorii asociaţiei, precum şi alţi medici şi farmacişti participanţi la acţiunile noastre periodice.
Volumul III al publicaţiei noastre, lansat în 2014, cu ocazia celei de-a V-a Conferinţe naţionale de gemoterapie, include teme interesante, dintre care amintim:
- Interviu cu prof. Fernando Piterà
- Monografia complexă: Mugurii de Carpen: proprietăţi terapeutice unice ale unui arbore medicinal – dr. Fernando Piterà
- Gemoterapia şi sărurile biochimice Schüssler (12 preparate funcţionale - indicaţii şi aplicaţii în practica clinică, în cazuri acute şi cronice) - dr. Fernando Piterà
- Lecţia sărurilor biochimice Schüssler şi gemoterapia – dr. Sorina Soescu
- Gemoterapia - interfaţă cu răspunsul imun nativ şi adaptativ, argument major al eficienţei în numeroase afecţiuni - dr. Didi Surcel
- Răspunsul celular oxidativ şi imun indus de preparatul gemoterapic Prunus persica în expunerea la pulberi industriale de lemn cu conţinut de formaldehidă - studii in vitro - dr. Didi Surcel
- Sistemul limfatic şi detoxifierea prin gemoterapie – dr. Sorina Soescu
- Familia Oleaceae în gemoterapie – dr. Sorina Soescu
- Incursiuni în fitochimia extractelor gemoterapice aparţinând familiei Oleaceae – dr. chim.Olah Neli Kinga
- Gemmae-terapia ca parte integrantă a fitoterapiei geto-dacice: Număraşul de la Laz - dr.farm. Toma Claudia-Crina, dr. chim. Olah Neli Kinga
- Gemoterapia şi medicina anti-aging; optimizarea activităţii tiroidiene prin gemoterapie – dr. Mălina Ciumaşu
- Rolul gemoterapiei în patologia renală la copil – dr.Gabriela Ion
- Prezentări de cazuri – gemoterapia în practica medicală curentă – dr. Simona Niţu – Cluj- Napoca, dr.Silvia Ignat – Iaşi, dr. Ofelia Lugojan – Timişoara, dr. Luminiţa Sărcă – Bucureşti, dr. Simona Dobre Bărnuţiu – Cluj – Napoca, dr. Lorelai Cobzariu – Tulcea, dr. Dana Şelaru – Constanţa, dr. Cezarina Matei – Bucureşti, dr. Zsuzsanna Giurgiuman – Cluj-Napoca