Absolventă a Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, secţia Pediatrie - promoţia 1984,
cu stagiatura efectuată la Spitalul Judeţean Zalău, dr.Simona Niţu este mai întâi angajată ca medic pediatru în comuna Almaşu, judeţul Sălaj, până în februarie 1990. Ocupă apoi funcţia de medic inspector la Inspecoratul de Stat pentru Handicapaţi până în anul 1998. În această perioadă urmează cursurile de homeopatie ale Societăţii Române de Homeopatie (1993-1995), obţinând competenţa în homeopatie în anul 1995. Tot din 1995 începe să practice gemoterapia, domeniu în care se instruieşte ca autodidact. Din 1998 până în 2007 practică Medicina de Familie, obţinând şi gradul de Medic Specialist în Medicină de Familie. Medicamentele prescrise pacienţilor ajung să fie tot mai mult cele homeopate şi gemoterapice. În perioada 2004-2007 urmează cursurile de specializare în Homeopatie ale Academiei Internaţionale de Homeopatie Clasică, ale prof. George Vithoulkas, laureat al premiului Nobel pentru medicină alternativă. Din 1990 activează şi ca voluntar la Policlinica Sfântul Pantelimon, în cadrul Asociaţiei Creştine Ortodoxe Christiana, unde practică aproape exclusiv gemoterapia şi homeopatia. Din anul 2007 trece în sistemul privat de sănătate şi se dedică specializării în gemoterapie şi homeopatie.
Utilizând tratamentul gemoterapic şi homeopat ca terapie complementară sau alternativă încă din primul an de studiu al gemoterapiei şi al homeopatiei, caştigă o bogată experienţă în acest domeniu, astfel încât, din anul 2006 susţine, ca lector al Societăţii Române de Homeopatie, cursuri de gemoterapie, simpozioane şi ateliere de lucru pe teme de gemoterapie şi homeopatie.
În luna ianuarie 2010, împreună cu lectorii cursului de gemoterapie, hotărăşte înfiinţarea Asociaţiei Române de Gemoterapie şi Homeopatie, a cărei preşedintă devine. Alături de ceilalţi lectori din ţară, continuă activitatea de studiu, de susţinere de cursuri, atât pentru iniţiere cât şi pentru aprofundarea acestor terapii, atât în rândul medicilor cât şi pentru farmacişti.
O puteţi contacta la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.