Conferința de gemoterapie 2024 – desemnarea de noi membri de onoare ai Asociației Române de Gemoterapie și Homeopatie (ARGH)

noi membrii ARGH conferinta 2024

Prof. univ. ANCA HERMENEAN

Doamna Prof. Anca Hermenean și-a finalizat studiile la Facultatea de Biologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a obținut titlul de doctor la aceeași universitate. În prezent, este profesor titular la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și profesor asociat la Universitatea din București și la Universitatea Politehnică din București.

Dr. Hermenean are o experiență vastă, de peste 25 de ani în cercetare și a publicat mai mult de 120 de articole ISI în reviste internaționale de renume, indexate în WoS Core Collection. Principalele sale contribuții științifice sunt în domeniul plantelor medicinale și a sistemelor de livrare a compușilor naturali bioactivi, axându-se pe mecanismele moleculare care controlează efectele terapeutice ale compușilor fitochimici. Cercetările sale includ, de asemenea, creșterea biodisponibilității și eficacității terapeutice prin diverse sisteme de livrare a medicamentelor (de ex.ciclodextrine și calixarene), în special în contextul bolilor hepatice, gastrointestinale și renale.

În acest context, Prof. Anca Hermenean a coordonat peste cinci proiecte de cercetare cu finanțare națională și internațională, inclusiv în domeniul gemoterapiei. În plus, a depus o cerere de brevet național la OSIM (cererea nr. A/00328/2022) pentru o compoziție fitoterapeutică nouă. Această formulare utilizează un extract gemoterapic de Corylus avellana (muguri de Alun), îmbogățit cu nanocomplexe de crisină/ciclodextrine, destinat tratamentului fibrozei hepatice în diabet, și include o metodă de obținere a acesteia.

Este autorul principal al unuia dintre articolele publicate pe gemoterapie în ultimii 2 ani.

biomedicines

Prof. univ. ENDRE MÁTHÉ

Domnul Profesor Endre Máthé este un genetician experimentat, a cărui carieră a început la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a fost student și a devenit biolog. Experiența în domeniul geneticii și-a desăvârșit-o la Universitatea din Cambridge din Regatul Unit, apoi la Universitățile de la Nyiregyhaza și Debrecen din Ungaria, precum și la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.

În ultimii 10 ani s-a dedicat studiului farmacogenetic și nutrigenetic al extractelor gemoterapice. Ceea ce a recunoscut din prima clipă a fost că gemoterapicele au potențial, iar rezultatele au și dovedit-o. Studiile dumnealui au demonstrat prin metodele cele mai moderne efectele biologice cunoscute și necunoscute ale extractelor gemoterapice. Echipa condusă de domnul profesor Endre Máthé a demonstrat pentru prima dată că aceste extracte nu au doar efecte terapeutice, dar și efect nutritiv, stimulând sinteza de ATP, molecula energetică a celulelor, ajutând astfel la succesul terapeutic și prin întărirea organismului.

Domnul profesor Máthé Endre este autorul a numeroase articole științifice, participant la multe proiecte științifice naționale și internaționale.

Este promotorul și autorul principal a 3 din cele 4 articole publicate în ultimii 2 ani pe studiul extractelor gemoterapice.

molecules

antibiotics

antioxidants

© Asociatia Romana de Gemoterapie si Homeopatie