Organizat de
Sponsor

dr. Zsuzsanna Giurgiuman

Mugurele de Salcie - un mic miracol gemoterapic în modularea emoțiilor noastre

dr. Zsuzsanna Giurgiuman

medic primar Medicină de familie

Prezentarea care urmează se dorește a fi o pledoarie în acordarea unui loc bine definit și meritat pentru Extractul din muguri de Salcie-Salix alba MG=D1, în rândul gemoterapicelor. Acest extract a fost mereu mai mult uitat decât utilizat, deoarece se compara cu cel din amenții de salcie, ca hormon -like sau se recomandă în asociere, în principal cu extractul din muguri de Tei argintiu și/sau cu cel din muguri de Smochin în insomnie, anxietate, nevroză gastrică, tendințe fobice sau maniacale, iar în anemie era mai mult o indicație pe hârtie decât reală, în asociere cu alte gemoterapice antianemice.

Pornind de la observațiile clinice ale dr. Fernando Pitera di Clima și ale terapeutei Lauren Hubele, am administrat unor reprezentanți din familie, unor prieteni și la câțiva pacienți acest gemoterapic, notând modificările observate. Pe de altă parte, prin munca deosebită de cercetare a doamnei dr. chimist farmacist, Neli Olah, concretizată în recentele sale studii fito-chimice pe Extractul din muguri de Salcie, s-a conturat o susținere pur științifică a rolului incontestabil al acestui gemoterapie în gestionarea funcțiilor sistemului limbic, numit și creierul nostru emoțional.


Prof. dr. Neli Kinga Olah

Studii fitochimice pe extractele Gemoterapice de Salcie

Prof. dr. Neli Kinga Olah

director Cercetare PlantExtrakt

Ca în cazul majorității extractelor gemoterapice, și extractele din diferite părți ale specie Salix alba L., salcia albă, ne-au rezervat surprize când am început să intrăm în detaliul fitochimic. Analizele LC/MS au arătat că cele 3 extracte gemoterapice – din muguri, amenți, scoarță – au componente identice, dar și specifice, iar conținutul în anumite componente diferă semnificativ de la un extract la altul. Aceste diferențe pot explica efectele biologice diferite și tropismul diferit al fiecărui extract în parte.

La webinarul din data de 25 iunie vă voi dezvălui o parte din misterul acestor 3 extracte gemoterapice și de ce le recomandați în patologii atât de diferite. Vă aștept cu drag, joi, 25 iunie 2026, să discutăm despre extractele gemoterapice de Salcie.

Dr. Simona Nitu

Moderator

dr. Simona Nițu

președinte de onoare ARGH

 

Prezentările vor fi urmate de o sesiune Live de Întrebări și răspunsuri.