Gemoterapia îsi are originile, ca multe alte terapii, în antichitate.
Galenus (c.130—c.190), medic si filozof grec din Roma antica, cunoscut si ca parintele farmaciei, prepara un balsam cicatrizant din muguri de plop (Acopon), a carui faima a fost dusa mai departe de "Unguentum populeum" care este preluat de primele farmacopeei.
Paracelsus (c.1493 1541), medic si alchimist germano elvetian, intuieste diferentierea actiunii terapeutice în functie de partea de planta si perioada din ciclul de dezvoltare al plantei – ca mugure, ram, floare, frunza sau fruct. Sustine, deasemenea, folosirea extractului total chintesenta a plantei fapt ce poate fi comparat cu notiunea de fitocomplex foarte sustinuta în zilele noastre considerându se ca extractele totale din plante (si nu doar un component extras)sunt mai active si mai putin toxice.
Gemoterapia este o terapie naturala care utilizeaza extracte obtinute din tesuturi vegetale aflate in faza de crestere.
În aceste tesuturi embrionare se regasesc, indiferent de vârsta plantei, proprietatile de mentinere a reactiilor anabolice, ale celulei vegetale, capacitatea de reproducere si de multiplicare celulara. Gemoterapia poate fi considerata si o punte de legatura între alopatie si homeopatie.
Este apropiata de alopatie prin modalitatea de prescriere clinica, ce vizeaza vindecarea simptomelor clinice si normalizarea parametrilor biologici, pe baza organotropismului(actiunii specifice la nivelul anumitor organe) fiecarui preparat gemoterapic (fapt demonstrat prin cercetari stiintifice "in vitro" si "in vivo").
