- Detalii
Premierea dr. Teodor Caba și a farm. Horia Bucur la cea de-a VII-a Conferință națională de Gemoterapie
Cel care a vorbit și a scris pentru prima dată în România despre gemoterapie a fost dr. Teodor Caba, cunoscut în România și în Europa ca specialist homeopat și acupuncturist. Astfel, în anul 1979 vorbește pentru prima dată despre gemoterapie la o manifestare științifică de amploare - Simpozionul de medicină și farmacie cu tema "Progrese și realizări în domeniul fitoterapiei" - organizat de Uniunea Societăților de Științe Medicale din Republica Socialistă România, la Sebeș (județul Alba).
- Detalii
Laboratoarele Plantextrakt la 25 de ani de activitate

Conferința națională de gemoterapie din acest an a fost o CONFERINȚĂ ANIVERSARĂ, marcând cei 25 de ani de activitate în domeniul prelucrării plantelor în stare proaspătă – ca extracte gemoterapice, fitoterapice și medicamente homeopatice – Plantextrakt fiind firma producătoare care a dat naștere acestei noi piețe farmaceutice și este și cea care a dezvoltat-o și o dezvoltă în continuare.
- Detalii
Cartea „Gemoterapia în România” s-a conturat ca proiect în timp, pe măsură ce gemoterapia a ajuns în România o terapie de actualitate. Numărul medicilor specializați în acest domeniu și care au inclus-o în practica medicală de fiecare zi a ajuns de ordinul sutelor, iar numărul pacienților care au ajuns să se convingă de eficacitatea ei, este de ordinul miilor.
O adevărată mișcare de dezvoltare a acestui domeniu a fost inițiată de către Laboratoarele Plantextrakt prin programul intensiv de cursuri, seminarii și ateliere de gemoterapie, prin numeroasele articole publicate online și în reviste de specialitate sau având ca țintă publicul larg.
- Detalii
A VII-a Conferință Națională de Gemoterapie - Cluj, 3-5 iunie 2016
Am participat la una dintre cele mai emoționante și speciale ediții ale Conferinței de gemoterapie la finalul primăverii acestui an.
Ca de obicei - ne-am suprapus peste un "tranzit astral" deosebit, deoarece sâmbătă, pe 4 iunie - a fost Luna nouă în Gemeni- un moment important de CURĂȚENIE - DE ELIMINARE - DE ÎNDEPĂRTARE A REZIDUURILOR și menținerea lucrurilor bune și susținătoare ale evoluției și vieții.
- Detalii
Dragi colegi,
Au mai ramas putine zile pana la marele Praznic al Invierii, care pentru unii inseamna moment de ragaz si odihna, pentru altii de cercetare a cugetului si a inimii, a cautarii inlauntrul nostru, dupa faptele noastre.
Cercetarea adancului sufletului meu ma indeamna sa va multumesc inca si inca o data pentru munca pe care o depunem impreuna cu dragoste si fie ca si aceasta stare sa faca parte din Invierea noastra sufleteasca....
Sarbatori Luminate, cu Pace si odihna binemeritata!
Cu toata dragostea, Simona Nitu
- By ARGH
- Detalii
Vineri, 3 iunie
900 – 930 - Înregistrarea participanţilor
930 – 1000 - Deschiderea lucrărilor conferinței
1000 – 1130 - Reechilibrarea feminin/masculin în gemoterapie (I)
Infertilitatea și tulburările sexualității feminine
dr.Fernando Piterà - Italia
1130 – 1200 - Pauză de cafea
- By ARGH
- Detalii
Dragi colegi,
Iată că în acest an, cea de-a VII-a Conferinţă Naţională de Gemoterapie cu participare internaţională se va organiza la Cluj-Napoca, orașul de unde am pornit la drum în 2010 cu asociația noastră și cu organizarea conferințelor.
Și locația va fi cea pe care o cunoașteți, cei care ați participat la primele 2 ediții ale conferinței: GRAND HOTEL NAPOCA.
- Detalii

Stimati colegi, medici si farmacisti,
Asociatia Romana de Gemoterapie si Homeopatie organizeaza la Iasi, incepand din luna martie, curs de gemoterapie (creditat de Colegiul Medicilor si Colegiul Farmacistilor), structurat ca ciclu de 7 conferinte lunare, pe parcursul acestui an (primele doua in luna martie).
Cursul se adreseaza medicilor si farmacistilor care doresc sa se formeze in acest domeniu, realizandu-se o parcurgere a unei tematici vaste, ce acopera recomandari ale gemoterapiei in afectiuni ale aparatelor si sistemelor organismului uman.
- By ARGH
- Detalii
Dragi colegi,
In acest an, la cererea dumneavoastra, ne-am propus sa ajungem in mai multe localitati din tara.
Va comunicam mai jos locatiile, urmand sa gasiti la "Calendarul manifestarilor" alte aspecte organizatorice (data, loc de desfasurare, tema, lectori).
Locatii: Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Oradea, Tg Mures, Pitesti, Ploiesti, Rm.Valcea, Buzau, Targoviste, Bistrita, Baia Mare, Iasi, Bacau, Brasov, Sibiu, Constanta, Tulcea, Craiova, Arad, Deva.
Celor care sunteti in baza noastra de date va vom trimite din timp anunturi pe email si ca SMS, pentru fiecare actiune.
Va doresc un AN NOU cu impliniri profesionale si sufletesti!
dr. Simona Nitu - presedinte ARGH
- Detalii
Stimati colegi, medici si farmacisti,
Asociatia Romana de Gemoterapie si Homeopatie organizeaza la Bucuresti, incepand din luna februarie, curs de gemoterapie (creditat de Colegiul Medicilor si Colegiul Farmacistilor), structurat ca ciclu de conferinte - 6 intalniri lunare, pe parcursul acestui an.
Gasiti mai jos datele calendaristice, temele si lectorii.
Pagina 12 din 20
