Este o afecţiune supărătoare, care apare la persoane obosite, surmenate, care nu se hrănesc corespunzător şi nu respectă o igienă buco-dentară corespunzătoare. Tratamentul local, stomatologic, de chiuretare a colecţiilor purulente este de cele mai multe ori traumatizant şi dureros. La debutul afecţiunii propunem o schemă de tratament natural, care se va administra prin ţinerea în gură 1-2 minute a apei cu preparat, înainte de înghiţire, la fiecare administrare.

Extractul din muguri de Mesteacăn pufosBetula pubescens MG=D1, 35-40 pic în apă, dimineaţa, se va combina cu Extractul din muguri de Brad Abies pectinata MG=D1, 35-40 pic în apă, la prânz şi Extractul din muguri de StejarQuercus pedunculata MG=D1, 35-40 pic în apă, seara, zilnic, timp de 3-4 săptămâni.

Această schemă poate fi continuată şi în timpul tratamentului stomatologic. Va ajuta la menţinerea igienei cavităţii bucale, la întărirea gingiilor şi prin efectul anti-inflamator şi anti-supurativ al componentelor, la drenajul abceselor rădăcinilor dentare, deschise deja de către medicul stomatolog.